Get Adobe Flash player

In Romania voluntariatul este intr-o etapa de redefinire. Mentalitatea legata de voluntariat, aflata si sub presiunea actiunilor intense intreprinse in ultimii ani de societatea civila, este la granita dintre a intelege activitatea voluntara ca pe munca neplatita fara sens si de cealalta parte ca pe o activitate de invatare prin implicare in problemele comunitatii.

Exista in acest moment si o multime de confuzii contextuale: ca de exemplu voluntariatul pentru CV. Aceasta se intampla adesea avand in vedere ca tot mai multi tineri doresc sa studieze in alte tari in care universitatile solicita dovada ca ai fost voluntar. Aceasta nevoie creeaza o forma superficiala de a intelege implicarea ca voluntar, care este astfel uneori doar mimata, pierzandu-se ceea ce este mai valoros pentru dezvoltarea si formarea personala a celor in cauza.

Programul Tineret in Actiune, prin Serviciul European de Voluntariat aduce cu sine oportunitatea de clarificare a sensului voluntariatului, in intelesul lui cel mai profund, acela de proces de invatare nonformala. In plus acesta adauga voluntariatului dimensiunea interculturala (calatoria, invatarea unei limbi straine, adaptarea la o alta cultura)  care este foarte atractiva pentru grupul tinta vizat (18-30 de ani).

Totodata, implementarea in Romania a tot mai multe proiecte SEV prin care sunt gazduiti tineri voluntari din alte tari, care stau perioade de pana la un an, activand pentru diferite cauze ce vizeaza problemele comunitatilor in care locuiesc, inspira tot mai multi tineri romani sa isi doresca sa devina si ei voluntari europeni.

Se intampla ca acestia incearca sa gaseasca in acest scop informatii si sustinere printre organizatiile romanesti, care desi sunt acreditate in numar foarte mare pentru trimitere SEV, unele se gasesc inca intr-un proces de maturizare si de incercare de definire a unor strategii pentru a se implica mai activ pentru acest gen de activitati, iar unele pur si simplu nu sunt active deloc.

Credem ca angajarea mai multor organizatii romanesti in procesul de trimiterea de voluntari prin Serviciul European de Voluntariat prin adoptarea de strategii coerente, poate aduce cu sine o imbunatatire a situatiei actuale. Transformarile directe la nivel personal ale tinerilor beneficiari si initiativele lor de dupa intoarcerea acasa din proiecte conduc adesea la schimbari importante  la nivelul organizatiilor cat si comunitatilor din care au plecat.

Acest material se doreste a fi un instrument pentru sustinerea organizatiilor romanesti in scopul de a deveni active in proiecte de trimitere a voluntarilor romani si are la baza o serie de interviuri cu membrii unor organizatii de trimitere acreditate pentru acest gen de proiect.

ACREDITAREA

Trimiterea tinerilor romani ca voluntari europeni prin SEV este un proces pentru care o organizatie trebuie sa se acrediteze.

Ce este acreditarea? http://www.tinact.ro/acreditarea-sev

Procedura de acreditare reprezinta un proces la finalul caruia  structura solicitanta este certificata cu privire la capacitatea sa  materiala si umana de a implementa si gestiona proiecte de  voluntariat in acord cu principiile, criteriile si filosofia SEV.

Cine poate solicita acreditarea?

  • - Orice structura (organizatii neguvernamentale, asociatii, fundatii, etc.) infiintata  in Romania conform ordonantei 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii
  • - Institutii publice implicate nemijlocit in lucrul cu tinerii
  • - Structurile care se ocupa cu organizarea evenimentelor in domeniul tineretului, sportului si culturii.
  • - Scolile speciale pentru tineri cu dizabilitati (vezi informatia actualizata de pe tinact.ro)

Ce institutie este responsabila de procedura de acreditare?

Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale este responsabila de acreditarea la nivel national (descentralizat)  a structurilor care solicita acreditarea in cadrul Actiunii 2- SEV.

Ce trebuie sa contina dosarul de acreditare?

Dosarul se trimite numai prin posta la adresa Agentiei si trebuie sa contina:

  • - Formularul de Manifestare a Intentiei- MI (Expression of Interest) completat in limba engleza, semnat si stampilat
  • - o copie a hotararii judecatoresti de infiintare
  • - copia celui mai recent statut al organizatiei
  • - un CD cu formularul de Manifestare a Intentiei in format word.

Ce se întâmpla apoi?

În mod ideal, evaluarea MI si procesul de acreditare dureaza maximum sase saptamâni din momentul primirii MI. În cazul aprobarii, organismele responsabile aloca un numar de referinta MI si îl comunica promotorului; acest numar trebuie mentionat în orice formular de candidatura privind un proiect SEV în care este implicat respectivul promotor.

Acreditarea este valabila pentru perioada indicata în MI; cu toate acestea, durata maxima eligibila este de trei ani. Dupa expirarea perioadei de valabilitate, acreditarea poate fi reînnoita prin avansarea unei noi MI. Într-un termen rezonabil de la acreditare, organizatiile acreditate ar trebui sa urmeze sesiuni de formare la nivel national sau european. Toti promotorii trebuie sa aplice principiile Cartei SEV (http://www.tinact.ro/files_docs/programguide2010ro1-1.pdf – pagina 80) în toate etapele proiectului – aceasta este o conditie a acreditarii.

Structurile responsabile pot retrage acreditarea în orice moment în cazul în care se constata nerespectarea Cartei SEV.

Pentru a facilita identificarea de parteneri, descrieri de proiecte si profilurile tuturor promotorilor acreditati apar într-o baza de date a SEV. Aceasta poate fi consultata la http://ec.europa.eu/tineret/program/sos/hei/hei_en.cfm.

PrototipIntr-un proiect SEV organizatiile de trimitere pot fi partenere coordonate sau pot fi ele insele coordonatoare.

Trimiterea ca organizatie partenera

In aceast caz rolul organizatiei de trimitere este sa:

Trimiterea ca  organizatie coordonatoare

STRATEGIA DE TRIMITERE

Pentru a reusi sa trimita cat mai multi voluntari o organizatie de trimitere trebuie sa se concentreze pe:

PROMOVAREA  SUSTINUTA  A  SEV

CONSILIERE- directa

INFORMARE si PROMOVARE A OPORTUNITATILOR

ASISTENTA pentru cautarea proiectelor potrivite

 

ATENTIE! Este foarte important sa ii lasati pe tineri sa isi gaseasca ei singuri proiectele, chiar daca vor avea de infruntat greutati si refuzuri, pentru o perioada lunga de timp. Rolul vostru ar trebui sa fie de ghidare si de sustinere, pentru ca toate problemele intalnite de ei in aceasta faza vor conduce la o intelegere si constientizare a tipului de experienta pe care au decis sa o urmeze si va vor ajuta din plin in urmatoarele etape ale proiectului, ajutand la prevenirea crizelor de adaptare si depasirea socului cultural inerent oricarui proiect SEV.

Exceptiile de la aceasta sugestie o fac tinerii cu oportunitati reduse, obisnuiti cu neacceptarea limitelor lor de catre societate,  care au tendinta de a considera ca nu prea este de ei o astfel de experienta. In aceste cazuri este indicata asistenta sustinuta si constanta, ba chiar promovarea catre anumti  parteneri care au proiecte cu activitati la care profilul tinerilor pe care vreti  sa-i trimiteti se potrivesc.

Se intampla uneori ca tinerii care trebuiesc sa plece, din jena sau teama de a nu fi acceptati, nu isi declara anumite nevoi speciale sau limite fizice, care nu sunt vizibile. Este bine sa chestionati aceste aspecte cu grija in faza pregatirii proiectului, astfel incat coordonatorul de proiect sa poata solicita prin grant cheltuieli pentru problemele cronice de sanatate specifice voluntarilor vostri.

De exemplu pentru probleme cu coloana vertebrala, se poate obtine o saltea speciala si un abonament la un bazin pentru sedinte de inot.

HaineASISTENTA si PREGATIRE corespunzatoare fiecarui tanar

COMUNICARE COERENTA si SUSTINUTA pe toata durata proiectului

La intoarcerea din proiect, incercati sa OFERITI OPORTUNITATI de valorizare a experinetei avute de tanarul voluntar, pornind de la initiativele personale ale acestuia sau de la nevoi ale beneficiarilor din proiectele de la nivel local ale organizatiei, integrati experienta voluntarului in activitatile obisnuite.

Inscrieti-va voluntarii la EVALUAREA FINALA organizata periodic de ANPCDEFP.

 

 

 

 

 

 

 

 

Tree

Programul Tineret in Actiune

Sigla Tineret